Fondare 1636 Risultati per: Casa lui Saul
Iată, argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaán! Cum am fi putut să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur? (Cartea Genezei 44, 8)
Iúda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosíf pe când era el încă acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. (Cartea Genezei 44, 14)
Şi-a ridicat glasul şi a plâns. L-au auzit egipténii şi l-a auzit şi casa lui Faraón. (Cartea Genezei 45, 2)
Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a pus ca pe un tată pentru Faraón, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 45, 8)
Acolo mă voi îngriji de tine, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; astfel, nu vei sărăci nici tu, nici casa ta şi nimic din ce ai› ». (Cartea Genezei 45, 11)
Vestea s-a auzit în casa lui Faraón: „au venit fraţii lui Iosíf”. Lucrul acesta a fost bun în ochii lui Faraón şi în ochii slujitorilor lui. (Cartea Genezei 45, 16)
Fiii lui Simeón: Iemuél, Iamín, Ohád, Iachín, Ţóhar şi Saul, fiul canaaneéncei. (Cartea Genezei 46, 10)
Şi fiii lui Iosíf care i se născuseră în Egipt erau două suflete. Toate sufletele din casa lui Iacób care au venit în Egipt erau şaptezeci. (Cartea Genezei 46, 27)
Iosíf a zis fraţilor săi şi casei tatălui său: „Voi merge, îi voi face cunoscut lui Faraón şi-i voi spune: «Fraţii mei şi casa tatălui meu, care erau în ţara Canaán, au venit la mine. (Cartea Genezei 46, 31)
Iosíf s-a îngrijit de pâinea pentru tatăl său, pentru fraţii săi şi pentru toată casa tatălui său, după numărul copiilor. (Cartea Genezei 47, 12)
Iosíf a adunat tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaán în schimbul grâului pe care ei îl cumpărau şi a dus argintul în casa lui Faraón. (Cartea Genezei 47, 14)
După ce au trecut zilele de doliu, Iosíf le-a vorbit oamenilor din casa lui Faraón şi le-a zis: „Dacă am aflat har în ochii voştri, vorbiţi, vă rog, în auzul lui Faraón, spunând: (Cartea Genezei 50, 4)