Fondare 3774 Risultati per: Casa Lui Dumnezeu
astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 4)
Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu, ca să deveniţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 5)
Într-adevăr, este drept înaintea lui Dumnezeu să-i răsplătească cu necazuri pe cei care vă strâmtorează, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 6)
într-o flacără de foc, pedepsindu-i pe cei care nu-l recunosc pe Dumnezeu şi pe cei care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 8)
cel care se împotriveşte şi se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, aşa încât se aşază el însuşi în templul lui Dumnezeu şi se prezintă că este Dumnezeu! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 4)
De aceea Dumnezeu le trimite o putere de amăgire ca să creadă în minciună, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 11)
Însă noi, fraţilor iubiţi în Domnul, suntem datori să-i mulţumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 13)
Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 16)
Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 3, 5)
Paul, apostol al lui Cristos Isus, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi a lui Cristos Isus, speranţa noastră, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 1)
lui Timotéi, adevărat fiu în credinţă, har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 2)
şi nici să nu se ocupe cu mituri şi genealogii fără capăt! Acestea aduc mai degrabă controverse decât [slujesc] planul lui Dumnezeu în credinţă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 4)