Fondare 9265 Risultati per: Care
Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe principiile de la început ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă. (Scrisoarea către Evrei 5, 12)
Dar mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să deosebească binele de rău. (Scrisoarea către Evrei 5, 14)
Într-adevăr, este imposibil ca aceia care au fost odată iluminaţi, care au gustat darurile cereşti şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, (Scrisoarea către Evrei 6, 4)
care au gustat din cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi din puterile lumii viitoare (Scrisoarea către Evrei 6, 5)
şi care totuşi au căzut, să se reînnoiască prin convertire, de vreme ce îl răstignesc în ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi îl expun batjocurii. (Scrisoarea către Evrei 6, 6)
Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează primeşte binecuvântare de la Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 6, 7)
pentru că Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. (Scrisoarea către Evrei 6, 10)
astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii acelora care, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc promisiunile. (Scrisoarea către Evrei 6, 12)
Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. (Scrisoarea către Evrei 6, 16)
pentru ca, prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă. (Scrisoarea către Evrei 6, 18)
Acestuia, Abrahám i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salémului, care înseamnă rege al păcii. (Scrisoarea către Evrei 7, 2)
Şi în timp ce aceia dintre fiii lui Lévi care au primit preoţia au poruncă după Lege să ia zeciuiala de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia se trag din Abrahám, (Scrisoarea către Evrei 7, 5)