Fondare 9265 Risultati per: Care
Căci cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 5, 24)
Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile şi celui pe care îl instruieşte! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 6)
Cei care vor să facă impresie în privinţa trupului vă constrâng pe voi să vă circumcideţi, numai ca să nu fie persecutaţi pentru crucea lui Cristos; (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 12)
căci nici ei, care sunt circumcişi, nu păzesc Legea, ci vor ca să fiţi circumcişi pentru ca ei să se laude în trupul vostru. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 13)
Însă, în ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită [pentru mine], iar eu pentru lume! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 14)
Şi tuturor celor care vor urma acest îndemn şi întregului Israél al lui Dumnezeu, pace şi îndurare. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 16)
Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Éfes şi care cred în Cristos Isus: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 1)
Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 3)
spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în [Fiul] său preaiubit. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 6)
care a prisosit în noi în toată înţelepciunea şi priceperea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 8)
El ne-a făcut cunoscut misterul voinţei sale după placul lui pe care l-a hotărât de mai înainte în el, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 9)
în care am fost chemaţi, am fost rânduiţi de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinţei sale, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 1, 11)