Mosaico decorativo

Fondare 2815 Risultati per: Căci

  • Cele pe care a hotărât să le înainteze regelui, cercetaţi-le şi trimiteţi imediat pe cineva ca să le prezentăm [regelui] aşa cum este bine pentru voi, căci noi vom merge la Antiohía! (Cartea a doua a Macabéilor 11, 36)

  • Un oarecare Dositéos, dintre cei ai lui Bachenór, un călăreţ viteaz, l-a apucat pe Górgias şi, ţinându-l de hlamidă, îl trăgea cu putere, căci voia să-l prindă viu pe blestemat. Însă un călăreţ trac a sărit asupra [lui Dositéos] şi i-a tăiat umărul; iar Górgias a fugit la Marisá. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 35)

  • Pe bună dreptate, căci săvârşise multe păcate împotriva altarului al cărui foc şi a cărui cenuşă erau curate. Şi şi-a găsit moartea în cenuşă. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 8)

  • Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă faţă de poporul meu, căci din nechibzuinţa celor despre care am vorbit mai înainte, toţi cetăţenii neamului nostru suferă nu puţine nenorociri. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 8)

  • Căci, atâta timp cât Iúda va trăi, este imposibil ca situaţia ţării să fie paşnică”. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 10)

  • În toate [împrejurările] îl avea în faţă pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 24)

  • Dar Alchimós, văzând bunăvoinţa dintre cei doi şi luând o copie a înţelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios şi a spus că Nicanór are gânduri potrivnice faţă de treburile [statului], căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 26)

  • Căci cea dintâi şi cea mai mare teamă a lor nu era atât cu privire la femeile, copiii, fraţii şi rudele lor, cât mai ales cu privire la templul consacrat. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 18)

  • Căci ele sunt o diademă graţioasă pe capul tău, un colier pentru gâtul tău. (Cartea Proverbelor 1, 9)

  • Căci picioarele lor aleargă spre rău, se grăbesc să verse sânge. (Cartea Proverbelor 1, 16)

  • Căci degeaba este întinsă plasa înaintea tuturor zburătoarelor. (Cartea Proverbelor 1, 17)

  • Căci infidelitatea celor nepricepuţi îi va ucide şi indolenţa nesimţiţilor îi va face să piară. (Cartea Proverbelor 1, 32)


"O trabalho é tão sagrado como a oração". São Padre Pio de Pietrelcina