Fondare 2320 Risultati per: Bătălii De Israel
Până în ziua de astăzi ei fac după judecățile lor de mai înainte: nu fac după hotărârile lui, după judecăţile lui, după legea şi porunca pe care le-a dat-o Domnul fiilor lui Iacób, căruia i-a dat numele de Israél. (Cartea a doua a Regilor 17, 34)
În anul al treilea al lui Oséa, fiul lui Elá, regele lui Israél, a devenit rege Ezechía, fiul lui Aház, regele lui Iúda. (Cartea a doua a Regilor 18, 1)
A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stelele, a tăiat Aşérele şi a tăiat în bucăţi şarpele de bronz pe care-l făcuse Moise, căci până în zilele acelea fiii lui Israél îi aduceau tămâie şi-l numeau Nehuştán. (Cartea a doua a Regilor 18, 4)
El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israél. După el nu a mai fost nimeni ca el între toţi regii lui Iúda şi nici nu a fost înaintea lui. (Cartea a doua a Regilor 18, 5)
În anul al patrulea al regelui Ezechía, adică în al şaptelea an al lui Oséa, fiul lui Elá, regele lui Israél, Salmánasár, regele Asíriei, a urcat împotriva Samaríei şi a asediat-o. (Cartea a doua a Regilor 18, 9)
Au asediat-o de la începutul anului al treilea până în anul al şaselea al lui Ezechía, adică al nouălea an al lui Oséa, regele lui Israél, şi au capturat Samaría. (Cartea a doua a Regilor 18, 10)
Regele Asíriei l-a deportat pe Israél în Asíria şi l-a aşezat la Haláh şi Habór, lângă râul Gozán, şi în cetăţile mezilor, (Cartea a doua a Regilor 18, 11)
Ezechía s-a rugat înaintea Domnului şi a zis: „Doamne Dumnezeule al lui Israél, care şezi peste heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu pentru toate stăpânirile pământului! Tu ai făcut cerul şi pământul. (Cartea a doua a Regilor 19, 15)
Atunci Isaía, fiul lui Ámoţ, a trimis la Ezechía să-i spună: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Am auzit rugăciunea pe care mi-ai adresat-o referitor la Senaheríb, regele Asíriei». (Cartea a doua a Regilor 19, 20)
Pe cine l-ai dispreţuit şi l-ai insultat? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul şi ţi-ai înălţat privirea? Împotriva sfântului lui Israél! (Cartea a doua a Regilor 19, 22)
El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului, conform cu toate lucrurile abominábile ale neamurilor pe care Domnul le alungase dinaintea fiilor lui Israél. (Cartea a doua a Regilor 21, 2)
A zidit din nou înălţimile pe care le distrusese Ezechía, tatăl său, a ridicat altare lui Báal, a făcut o Aşéră, aşa cum făcuse Aháb, regele lui Israél, şi s-a prosternat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi le-a slujit. (Cartea a doua a Regilor 21, 3)