Fondare 1139 Risultati per: Armata Lui David
Solomón îl iubea pe Domnul, mergând după obiceiurile lui Davíd, tatăl său. Numai că oferea pe înălţimi jertfe şi tămâie. (Cartea întâi a Regilor 3, 3)
Solomón a răspuns: „Tu ai arătat o mare îndurare faţă de slujitorul tău Davíd, tatăl meu, pentru că umbla înaintea ta în adevăr, în dreptate şi în corectitudinea inimii faţă de tine. Ai păstrat pentru el această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu care stă pe tronul său, cum este astăzi. (Cartea întâi a Regilor 3, 6)
Acum, Doamne Dumnezeul meu, tu l-ai făcut pe slujitorul tău rege în locul tatălui meu, Davíd. Însă eu sunt doar un copil: nu ştiu să ies şi să intru. (Cartea întâi a Regilor 3, 7)
Dacă vei merge pe căile mele, păzind hotărârile şi poruncile mele, aşa cum a umblat Davíd, tatăl tău, îţi voi lungi zilele”. (Cartea întâi a Regilor 3, 14)
Benáia, fiul lui Iehoiáda, peste armată; Sadóc şi Abiatár erau preoţi. (Cartea întâi a Regilor 4, 4)
(5,1) Hirám, regele din Tir, i-a trimis pe slujitorii săi la Solomón. Auzise că fusese uns rege în locul tatălui său, iar el îl iubise pe Davíd tot timpul vieţii sale. (Cartea întâi a Regilor 5, 15)
(5,3) „Tu ştii că Davíd, tatăl meu, nu a putut să zidească o casă pentru numele Domnului Dumnezeului său din cauza războaielor cu care l-au încojurat [duşmanii lui] până când i-a pus Domnul sub tălpile picioarelor lui. (Cartea întâi a Regilor 5, 17)
(5,5) Iată, mă gândesc să construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu, după cum i-a spus Domnul lui Davíd, tatăl meu, zicând: «Fiul tău pe care-l voi pune în locul tău pe tronul tău, el va zidi o casă pentru numele meu». (Cartea întâi a Regilor 5, 19)
(5,7) Când a auzit Hirám cuvintele lui Solomón, s-a bucurat foarte mult şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul care i-a dat lui Davíd un fiu înţelept [şi l-a pus] peste acest popor numeros!”. (Cartea întâi a Regilor 5, 21)
„Tu zideşti casa aceasta! Dacă vei umbla după hotărârile mele, dacă vei împlini judecăţile mele şi dacă vei păzi legile mele, voi împlini faţă de tine cuvântul pe care l-am spus lui Davíd, tatăl tău. (Cartea întâi a Regilor 6, 12)
Şi s-a terminat lucrarea pe care a făcut-o regele Solomón la casa Domnului. Solomón a adus toate [lucrurile] sfinte ale lui Davíd, tatăl său: argintul, aurul şi vasele, şi le-a pus în vistieriile casei Domnului. (Cartea întâi a Regilor 7, 51)
Atunci i-a adunat Solomón la Ierusalím pe bătrânii lui Israél şi pe toate căpeteniile triburilor, pe capii de familie ai fiilor lui Israél ca să mute arca alianţei Domnului din cetatea lui Davíd, adică Sión. (Cartea întâi a Regilor 8, 1)