Fondare 1448 Risultati per: Adam Până La Noah
Ei au zis: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre şi veţi locui pe pământul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri din veac şi până-n veac! (Cartea profetului Ieremía 25, 5)
Răcnetul ajunge până la marginile pământului, pentru că Domnul se ceartă cu neamurile, se judecă cu toate făpturile: pe cei răi îi va da sabiei»” – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 25, 31)
Cei străpunşi ai Domnului, în ziua aceea, vor fi de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului: nu vor fi jeliţi, nu vor fi adunaţi şi nu vor fi îngropaţi, ci vor deveni gunoi pe suprafaţa pământului. (Cartea profetului Ieremía 25, 33)
Îl vor sluji toate neamurile pe el, pe fiul său şi pe fiul fiului său până când va veni timpul ţării lui: atunci el va sluji multe naţiuni şi regate mari. (Cartea profetului Ieremía 27, 7)
Neamul sau regatul care nu-l va sluji pe Nabucodonosór, regele Babilónului, şi nu-şi va pune grumazul la jugul regelui din Babilón, eu voi pedepsi neamul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă – oracolul Domnului – până când îi voi face să sfârşească prin mâna lui. (Cartea profetului Ieremía 27, 8)
«Vor fi duse în Babilón şi vor fi acolo până în ziua când le voi cerceta – oracolul Domnului – le voi lua şi le voi aduce înapoi în locul acesta»”. (Cartea profetului Ieremía 27, 22)
Mânia aprinsă a Domnului nu se va întoarce până nu va face şi nu va împlini planul inimii sale. În zilele de pe urmă, o veţi înţelege. (Cartea profetului Ieremía 30, 24)
Până când vei hoinări, fiică a rătăcirii? Căci Domnul creează ceva nou pe pământ: femeia care dă târcoale bărbatului. (Cartea profetului Ieremía 31, 22)
Nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său şi nimeni, pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare – oracolul Domnului. Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte. (Cartea profetului Ieremía 31, 34)
Iată, vin zile – oracolul Domnului – când va fi reconstruită cetatea pentru Domnul, de la Turnul lui Hananeél până la Poarta Unghiului! (Cartea profetului Ieremía 31, 38)
Toată valea cadavrelor şi a cenuşii şi toate câmpiile până la torentul Cédron, până la colţul Porţii Cailor, spre est, vor fi sfinte pentru Domnul: nu vor mai fi dărâmate şi ruinate niciodată”. (Cartea profetului Ieremía 31, 40)
Sedecía va fi dus în Babilón şi acolo va fi până când îl voi vizita – oracolul Domnului –, iar dacă veţi lupta împotriva caldéilor, nu veţi avea succes› »”. (Cartea profetului Ieremía 32, 5)