Fondare 1448 Risultati per: Adam Până La Noah
El a adus înapoi teritoriile lui Israél, de la intrarea în Hamát până la Marea Arabáh, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israél prin slujitorul său Ióna, fiul lui Amitái, profetul, din Gat-Héfer. (Cartea a doua a Regilor 14, 25)
Domnul l-a lovit pe rege şi el a fost lepros până în ziua morţii sale şi a locuit într-o casă separată. Iar Iotám, fiul regelui, era [responsabil] peste palat judecând poporul ţării. (Cartea a doua a Regilor 15, 5)
Acesta este cuvântul Domnului pe care îl spusese lui Iehú: „Fiii tăi vor sta pe tronul lui Israél până la a patra [generaţie]”. Şi aşa a fost. (Cartea a doua a Regilor 15, 12)
În acel timp, Reţín, regele lui Arám, a adus înapoi la Arám [cetatea] Elát; i-a alungat pe iudei din Elát şi au venit cei din Edóm la Elát şi au locuit acolo până în ziua de azi. (Cartea a doua a Regilor 16, 6)
Preotul Uría a zidit un altar conform cu tot ceea ce i-a trimis regele Aház din Damásc: aşa a făcut preotul Uría până când s-a întors regele Aház din Damásc. (Cartea a doua a Regilor 16, 11)
Fiii lui Israél au făcut în ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor [lucruri] care nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnul străjerilor până la cetăţile întărite. (Cartea a doua a Regilor 17, 9)
Domnul a respins toată descendenţa lui Israél; i-a umilit şi i-a dat în mâna cotropitorilor până când i-a îndepărtat de la faţa sa. (Cartea a doua a Regilor 17, 20)
până când l-a îndepărtat Domnul pe Israél de la faţa lui, după cum spusese prin toţi slujitorii lui, profeţii. Israél a fost deportat din ţara lui în Asíria până în ziua de azi. (Cartea a doua a Regilor 17, 23)
Atunci, i-au spus regelui Asíriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samaríei nu cunosc judecata Dumnezeului ţării. El a trimis împotriva lor lei care îi omoară până când vor şti judecata Dumnezeului ţării”. (Cartea a doua a Regilor 17, 26)
Până în ziua de astăzi ei fac după judecățile lor de mai înainte: nu fac după hotărârile lui, după judecăţile lui, după legea şi porunca pe care le-a dat-o Domnul fiilor lui Iacób, căruia i-a dat numele de Israél. (Cartea a doua a Regilor 17, 34)
Aceste popoare s-au temut de Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Şi fiii lor şi fiii fiilor lor fac cum au făcut părinţii lor până în ziua de azi. (Cartea a doua a Regilor 17, 41)
A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stelele, a tăiat Aşérele şi a tăiat în bucăţi şarpele de bronz pe care-l făcuse Moise, căci până în zilele acelea fiii lui Israél îi aduceau tămâie şi-l numeau Nehuştán. (Cartea a doua a Regilor 18, 4)