Fondare 2631 Risultati per: Adam și Eva Sunt Create
Despre fiii săi, despre mulţimea dărilor [stabilite] pentru ei pentru consolidarea casei lui Dumnezeu, iată, sunt scrise în comentariul Cărţii Regilor. Şi a devenit rege Amasía, fiul său, în locul lui. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 27)
Celelalte fapte ale lui Amasía, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt ele oare scrise în Cartea Regilor lui Iúda şi ai lui Israél? (Cartea a doua a Cronicilor 25, 26)
Au stat înaintea regelui Ozía şi i-au zis: „Nu este pentru tine, Ozía, să arzi tămâie înaintea Domnului, ci este pentru preoţi, fiii lui Áaron, care sunt consacraţi să ardă tămâie. Ieşi din sanctuar pentru că ai greşit! Tu nu ai onoarea aceasta de la Domnul Dumnezeu”. (Cartea a doua a Cronicilor 26, 18)
toate obiectele pe care le aruncase regele Aház în timpul domniei lui, în infidelitatea lui, le-am aşezat şi le-am sfinţit. Iată-le, sunt în faţa altarului Domnului!”. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 19)
Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalímului ca despre dumnezeii popoarelor pământului care sunt lucrarea mâinilor omului. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 19)
Celelalte fapte ale lui Ezechía şi bunătatea lui sunt scrise în Viziunea lui Isaía, fiul lui Ámoţ, profetul, în Cartea Regilor lui Iúda şi ai lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 32, 32)
Celelalte fapte ale lui Manáse, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele văzătorilor care îi vorbeau în numele Domnului Dumnezeului lui Israél sunt în Faptele Regilor lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 33, 18)
‹Aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, voi trimite răul asupra acestui loc şi asupra locuitorilor săi, toate blestemele care sunt scrise în cartea pe care au citit-o înaintea regelui lui Iúda! (Cartea a doua a Cronicilor 34, 24)
Regele a stat lângă coloană şi a încheiat alianţa înaintea Domnului că-l va urma pe Domnul şi va păzi poruncile lui, mărturiile lui şi hotărârile sale din toată inima şi din tot sufletul, împlinind cuvintele alianţei care sunt scrise în această carte. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 31)
[Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine şi tine, rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească! (Cartea a doua a Cronicilor 35, 21)
Arcaşii au tras asupra regelui Iosía, iar regele le-a zis slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt grav rănit!”. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 23)
Ieremía a făcut un cântec de jale pentru Iosía. Toţi cântăreţii şi toate cântăreţele au vorbit de Iosía în cântecele lor de jale până în ziua de azi şi au ajuns o regulă în Israél. Iată, sunt scrise între Cântecele de jale. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 25)