Fondare 2631 Risultati per: Adam și Eva Sunt Create
Aceştia sunt fiii lui Lévi, după casele lor părinteşti, capi părinteşti, – aşa cum au fost număraţi după numărul numelor, după capetele lor – care făceau lucrarea pentru slujirea casei Domnului de la douăzeci de ani în sus. (Cartea întâi a Cronicilor 23, 24)
Acestea sunt grupele slujirii lor, ca să vină în casa Domnului, după regula lor, prin Áaron, tatăl lor, după cum a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israél. (Cartea întâi a Cronicilor 24, 19)
Fiii lui Muşí: Mahlí, Éder şi Ierimót. Aceştia sunt fiii levíţilor, după casele lor părinteşti. (Cartea întâi a Cronicilor 24, 30)
Acestea sunt grupele uşierilor dintre fiii lui Coráh şi dintre fiii lui Merári. (Cartea întâi a Cronicilor 26, 19)
pentru cei din Dan era Azareél, fiul lui Ierohám. Acestea sunt căpeteniile triburilor lui Israél. (Cartea întâi a Cronicilor 27, 22)
Iată, ai cu tine grupele preoţilor şi ale levíţilor pentru toată slujirea casei lui Dumnezeu; şi, pentru toată lucrarea, tot felul de oameni binevoitori şi pricepuţi în orice fel de lucrare; iar căpeteniile şi tot poporul sunt la cuvântul tău”. (Cartea întâi a Cronicilor 28, 21)
Căci ale tale sunt, Doamne, mărirea, puterea, gloria, splendoarea şi lauda. Pentru că tot ce este în cer şi pe pământ este al tău. A ta, Doamne, este împărăţia şi tu eşti înălţat peste toate. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 11)
De la tine vin bogăţia şi gloria, tu stăpâneşti peste toate, în mâna ta sunt tăria şi puterea şi tu poţi să măreşti şi să dai tărie tuturor. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 12)
Căci cine sunt eu şi ce este poporul meu ca să avem puterea să-ţi oferim aceste [lucruri]? Căci totul vine de la tine şi din mâna ta [am primit] ceea ce-ţi dăm. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 14)
Străini suntem noi înaintea ta şi călători, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre sunt ca umbra pe pământ şi nu este nicio speranţă. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 15)
Doamne Dumnezeul nostru, toate aceste bogăţii pe care le-am pregătit ca să construim o casă pentru numele tău cel sfânt din mâna ta sunt, căci ale tale sunt toate. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 16)
înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da bogăţie, avere şi glorie cum nu a mai avut niciun rege înaintea ta şi nici nu va avea nimeni după tine”. (Cartea a doua a Cronicilor 1, 12)