Fondare 2631 Risultati per: Adam și Eva Sunt Create
a fost răpit în paradis şi că a auzit cuvinte de negrăit care omului nu-i sunt permise să le rostească. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 4)
De aceea, mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri, în persecuţii, în strâmtorări [îndurate] pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 10)
Am ajuns ca unul fără de minte. Voi m-aţi constrâns. Voi ar fi trebuit să mă fi recunoscut, căci chiar dacă nu sunt cu nimic inferior acestor „apostoli teribili”, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 11)
Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară şi nu vă voi fi o povară pentru că eu nu caut cele ale voastre, ci pe voi. Căci nu copiii se cuvine să adune bunuri pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 14)
De mult vi se pare că ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Cristos, iar toate acestea, iubiţilor, sunt spre edificarea voastră. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 19)
Am spus-o mai înainte, atunci când am fost la voi a doua oară, şi o spun acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi: dacă vin la voi, iarăşi nu voi cruţa, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 2)
De aceea vă scriu acestea când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul spre edificare, şi nu spre dărâmare. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 10)
şi toţi fraţii care sunt cu mine, către Bisericile din Galáţia, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 2)
De fapt, nu este alta, ci sunt doar unii care vă tulbură şi vor să schimbe evanghelia lui Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 7)
dar nu eram cunoscut la faţă Bisericilor din Iudéea care sunt în Cristos. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 22)
Iar cei care sunt mai stimaţi, orice ar fi fost ei pe atunci, nu mă priveşte – Dumnezeu nu se uită la faţa oamenilor – ei, cei mai stimaţi, nu mi-au impus nimic. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 6)
şi cunoscând harul care îmi fusese dat, Iacób, Chéfa şi Ioan, care sunt consideraţi coloane, mi-au dat mie şi lui Bárnaba mâna dreaptă a comuniunii, ca noi să mergem la neamurile [păgâne], iar ei la cei circumcişi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 2, 9)