Mosaico decorativo

Fondare 1020 Risultati per: Aaron și Moise

  • Toată adunarea a văzut că Áaron murise şi toată casa lui Israél l-a plâns pe Áaron treizeci de zile. (Cartea Numerilor 20, 29)

  • A vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană mizerabilă”. (Cartea Numerilor 21, 5)

  • Poporul a venit la Moise şi i-a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să îndepărteze de la noi şerpii!”. Şi Moise s-a rugat pentru popor. (Cartea Numerilor 21, 7)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi”. (Cartea Numerilor 21, 8)

  • Moise a făcut un şarpe din bronz şi l-a pus pe un stâlp. Când şarpele muşca pe cineva şi [acesta] privea spre şarpele din bronz, trăia. (Cartea Numerilor 21, 9)

  • Şi de acolo, la Béer. La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Adună poporul şi le voi da apă!”. (Cartea Numerilor 21, 16)

  • Moise a trimis să cerceteze Iazér şi au luat suburbiile lui; el i-a izgonit pe amoréii care erau acolo. (Cartea Numerilor 21, 32)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci îi dau în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi toată ţara lui; să-i faci cum i-ai făcut lui Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón!”. (Cartea Numerilor 21, 34)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Ia toate căpeteniile poporului şi spânzură-le înaintea Domnului, în faţa soarelui, ca să se întoarcă de la Israél mânia aprinsă a Domnului!”. (Cartea Numerilor 25, 4)

  • Moise le-a zis judecătorilor lui Israél: ,,Fiecare dintre voi să-i ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au atașat de Báal-Peór!”. (Cartea Numerilor 25, 5)

  • Şi iată că un bărbat dintre fiii lui Israél a venit şi a adus la fraţii lui o madianítă, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a fiilor lui Israél, iar ei plângeau la uşa cortului întâlnirii. (Cartea Numerilor 25, 6)

  • A văzut Pinhás, fiul lui Eleazár, fiul preotului Áaron, s-a ridicat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. (Cartea Numerilor 25, 7)


"Quando o dia seguinte chegar, ele também será chamado de hoje. Tenha sempre muita confiança na Divina Providência." São Padre Pio de Pietrelcina