Fondare 26382 Risultati per: Şi
El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 17)
Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 18)
Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 19)
deoarece profeţia nu a fost dată niciodată din voinţa omului, ci oamenii, conduşi de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 21)
De fapt, în popor au fost profeţi falşi; tot aşa şi între voi vor fi învăţători falşi care vor răspândi erezii distrugătoare şi, negându-l pe Stăpânul care i-a răscumpărat, îşi vor atrage o pieire neîntârziată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 1)
Mulţi se vor lua după desfrâul lor şi, din cauza lor, calea adevărului va fi defăimată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 2)
dacă a condamnat cetăţile Sodóma şi Gomóra şi le-a prefăcut în cenuşă, dând un exemplu pentru cei care aveau să trăiască în nelegiuire; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 6)
pentru că dreptul care trăia între ei era zi de zi chinuit în sufletul lui cinstit la vederea şi auzul faptelor lor nelegiuite, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 8)
atunci Domnul ştie să-i salveze din încercare pe cei evlavioşi, iar pe cei nedrepţi să-i ţină până în ziua judecăţii ca să-i pedepsească, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 9)
în timp ce îngerii, deşi mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată blasfemă împotriva lor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 11)
Dar aceştia, ca nişte animale fără minte, sortite din fire capturării şi pieirii, defăimând cele ce nu cunosc, vor pieri de aceeaşi pieire ca şi ele, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 12)
îndurând nedreptatea ca plată a nedreptăţii. Ei consideră o fericire destrăbălarea în plină zi; murdari şi infami, ei îşi găsesc desfătarea în seducţiile lor când petrec cu voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 13)