Fondare 26382 Risultati per: Şi
Mulţi dintre cei care crezuseră veneau, mărturiseau şi făceau cunoscute faptele lor. (Faptele Apostolilor 19, 18)
Un mare număr dintre cei care practicaseră magia şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea lor. S-a calculat preţul lor: se ridica la cincizeci de mii de arginţi. (Faptele Apostolilor 19, 19)
Astfel, cuvântul creştea şi se întărea prin puterea Domnului. (Faptele Apostolilor 19, 20)
După ce s-au întâmplat acestea, Paul a hotărât în duh ca, trecând prin Macedónia şi Aháia, să meargă la Ierusalím, zicându-şi: „După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd şi Roma”. (Faptele Apostolilor 19, 21)
Atunci i-a trimis în Macedónia pe doi dintre cei care îl ajutau, pe Timotéi şi pe Erást; el a mai rămas câtva timp în Asia. (Faptele Apostolilor 19, 22)
Adunându-i pe aceştia şi pe cei cu meserii asemănătoare lor, le-a zis: „Bărbaţi, voi ştiţi că bunăstarea voastră provine din această meserie. (Faptele Apostolilor 19, 25)
Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Éfes, ci aproape în toată Asia, a convins şi a dus la rătăcire destulă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile oamenilor nu sunt dumnezei. (Faptele Apostolilor 19, 26)
Există pericolul nu numai ca meseria noastră să ajungă să fie dispreţuită, ci şi ca templul măreţei zeiţe Artémis să fie considerat ca nimic şi măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în lumea întreagă să fie distrusă”. (Faptele Apostolilor 19, 27)
Auzind acestea, au fost cuprinşi de mânie şi strigau, zicând: „Mare este Artémis a efesénilor!”. (Faptele Apostolilor 19, 28)
Tulburarea a cuprins cetatea şi toţi au năvălit la teatru, târând cu ei pe macedonenii Gáius şi Aristárh, însoţitorii lui Paul în călătorie. (Faptele Apostolilor 19, 29)
Chiar şi unii dintre mai marii provinciei, care îi erau prieteni, au trimis să-l convingă să nu se prezinte la teatru. (Faptele Apostolilor 19, 31)
Între timp, [acolo] unii strigau una, alţii, alta, într-atât era de învălmăşită adunarea, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. (Faptele Apostolilor 19, 32)