Mosaico decorativo

Fondare 26382 Risultati per: Şi

  • Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi monumentele drepţilor (Evanghelia după sf. Matei 23, 29)

  • şi spuneţi: «Dacă eram în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost complici cu ei la [vărsarea] sângelui profeţilor». (Evanghelia după sf. Matei 23, 30)

  • Astfel, voi înşivă daţi mărturie împotriva voastră că sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii. (Evanghelia după sf. Matei 23, 31)

  • Iată, tocmai de aceea trimit la voi profeţi, înţelepţi şi cărturari! [Pe unii] dintre ei îi veţi ucide şi îi veţi răstigni, [pe alţii] îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate, (Evanghelia după sf. Matei 23, 34)

  • ca să cadă asupra voastră tot sângele nevinovat vărsat pe pământ, de la sângele lui Ábel cel drept până la sângele lui Zaharía, fiul lui Berachía, pe care l-aţi ucis între vestibul şi altar. (Evanghelia după sf. Matei 23, 35)

  • (Lc 13,34-35) Ierusalíme, Ierusalíme, care omori profeţii şi-i baţi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-ai voit! (Evanghelia după sf. Matei 23, 37)

  • şi Lc 20,47. (Evanghelia după sf. Matei 23, 40)

  • (Mc 13,1-2; Lc 21,5-6) Isus ieşise din templu şi pleca. Atunci s-au apropiat de el discipolii şi i-au arătat construcţiile templului. (Evanghelia după sf. Matei 24, 1)

  • (Mt 10,17-22; Mc 13,3-13; Lc 21,7‑19) Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i‑au zis aparte: „Spune-ne! Când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?”. (Evanghelia după sf. Matei 24, 3)

  • Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. (Evanghelia după sf. Matei 24, 5)

  • Atunci aveţi să auziţi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să fie toate, dar nu este încă sfârşitul! (Evanghelia după sf. Matei 24, 6)

  • Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi va fi foamete şi cutremure în diferite locuri. (Evanghelia după sf. Matei 24, 7)


"Invoquemos sempre o auxílio de Nossa Senhora." São Padre Pio de Pietrelcina