Mosaico decorativo

Fondare 26382 Risultati per: Şi

  • Să ţineţi sabátul, căci este sfânt pentru voi! Oricine îl va profana va muri cu siguranţă, deoarece oricine va face o lucrare în timpul lui va fi nimicit din mijlocul poporului său! (Cartea Exodului 31, 14)

  • Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este sabátul, ziua de odihnă consacrată Domnului! Cine va face vreo lucrare în ziua sabátului va fi pedepsit cu moartea. (Cartea Exodului 31, 15)

  • Fiii lui Israél să păzească sabátul şi să-l sărbătorească din generaţie în generaţie ca alianță veşnică! (Cartea Exodului 31, 16)

  • Acesta va fi între mine şi fiii lui Israél un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi s-a odihnit»”. (Cartea Exodului 31, 17)

  • Când a terminat Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sínai, i-a dat două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. (Cartea Exodului 31, 18)

  • Poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a adunat în jurul lui Áaron şi i-a zis: ,,Scoală-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat”. (Cartea Exodului 32, 1)

  • Áaron le-a zis: ,,Scoateţi cerceii de aur din urechile soţiilor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine!”. (Cartea Exodului 32, 2)

  • Şi tot poporul şi-a scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus la Áaron. (Cartea Exodului 32, 3)

  • El i-a luat din mâinile lor, i-a turnat într-un tipar şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului”. (Cartea Exodului 32, 4)

  • Când a văzut Áaron, a zidit un altar înaintea lor şi a strigat: ,,Mâine va fi sărbătoare în cinstea Domnului!”. (Cartea Exodului 32, 5)

  • A doua zi s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare. Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea; apoi s-au sculat să joace. (Cartea Exodului 32, 6)

  • S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului»”. (Cartea Exodului 32, 8)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos." São Padre Pio de Pietrelcina