Mosaico decorativo

Fondare 2629 Risultati per: îndepărtați -vă De Dumnezeu

  • Apoi, Ésdra a plecat dinaintea casei lui Dumnezeu şi s-a dus în camera lui Iohanán, fiul lui Eliaşíb. A ajuns acolo, dar nu a mâncat pâine şi nu a băut apă, pentru că era mâhnit din cauza infidelităţilor celor care fuseseră deportaţi. (Cartea lui Ésdra 10, 6)

  • Toţi bărbaţii lui Iúda şi ai lui Beniamín s-au adunat la Ierusalím în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea în piaţa casei lui Dumnezeu şi tremura din cauza [acestui] lucru şi din cauza ploii. (Cartea lui Ésdra 10, 9)

  • şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeu mare şi înfricoşător, tu care păstrezi alianţa şi îndurarea faţă de cei care te iubesc şi păzesc poruncile tale! (Cartea lui Nehemía 1, 5)

  • Când au auzit duşmanii noştri că ni s-a făcut cunoscut, Dumnezeu a distrus planul lor, iar noi toţi ne-am întors la zid, fiecare la lucrarea lui. (Cartea lui Nehemía 4, 9)

  • Apoi mi-am scuturat poala [mantiei] şi am zis: „Aşa să scuture Dumnezeu din casa lui şi din câştigul său pe oricine nu va împlini cuvântul acesta: aşa să fie scuturat şi golit!”. Toată adunarea a zis: „Amin!”. Şi l-au lăudat pe Domnul. Iar poporul a făcut după cuvântul acesta. (Cartea lui Nehemía 5, 13)

  • Dar primii guvernatori care fuseseră înaintea mea au îngreunat poporul şi au luat de la el pâine şi vin în afară de cei patruzeci de [sícli de] argint; ba chiar şi slujitorii lor stăpâneau peste popor. Dar eu nu am făcut aşa pentru că mă tem de Dumnezeu. (Cartea lui Nehemía 5, 15)

  • M-am dus la casa lui Şemáia, fiul lui Deláia, fiul lui Mehetabeél, care era împiedicat. El a zis: „Să ne întâlnim la casa lui Dumnezeu, în mijlocul templului! Să închidem uşile templului, căci ei vin să te ucidă ei vin noaptea să te ucidă!”. (Cartea lui Nehemía 6, 10)

  • Am recunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea, ci a rostit profeţia împotriva mea fiind tocmit de Tobía şi Sanbalát. (Cartea lui Nehemía 6, 12)

  • Le-am poruncit lui Hananí, fratele meu, şi lui Ananía, căpetenia fortăreţei din Ierusalím – pentru că el era un om fidel şi se temea de Dumnezeu mai mult decât mulţi alţii – (Cartea lui Nehemía 7, 2)

  • Aceştia au căutat înscrierea lor în genealogii, dar nu au găsit-o: de aceea au fost îndepărtaţi din preoţie. (Cartea lui Nehemía 7, 64)

  • Ei citeau fragmente din Cartea Legii lui Dumnezeu, le dădeau sensul şi explicau ceea ce citeau. (Cartea lui Nehemía 8, 8)

  • Poporul a ieşit şi a adus. Şi-au făcut corturi, fiecare pe terasa şi în curţile lui, în curţile casei lui Dumnezeu, în piaţa Porţii Apelor şi în piaţa Porţii Efraím. (Cartea lui Nehemía 8, 16)


"O passado não conta mais para o Senhor. O que conta é o presente e estar atento e pronto para reparar o que foi feito." São Padre Pio de Pietrelcina