Fondare 13472 Risultati per: Îi
Plecând de acolo, Isus a venit de-a lungul Mării Galileii şi, urcând pe munte, s-a aşezat acolo. (Evanghelia după sf. Matei 15, 29)
Veneau la el mari mulţimi având cu ele şchiopi, orbi, invalizi, muţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat, (Evanghelia după sf. Matei 15, 30)
aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii mergând şi orbii văzând. Şi îl glorificau pe Dumnezeul lui Israél. (Evanghelia după sf. Matei 15, 31)
(Mc 8,1-10) Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi, ca nu cumva să leşine pe drum”. (Evanghelia după sf. Matei 15, 32)
Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să hrănim o mulţime atât de mare?”. (Evanghelia după sf. Matei 15, 33)
Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. (Evanghelia după sf. Matei 15, 35)
A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. (Evanghelia după sf. Matei 15, 36)
Iar cei care au mâncat erau patru mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. (Evanghelia după sf. Matei 15, 38)
(Mc 8,11-13; Lc 12,54-56) Apoi s-au apropiat de el fariseii şi saduceii. Ispitindu-l, i-au cerut să le arate un semn din ceruri. (Evanghelia după sf. Matei 16, 1)
(Mc 8,14-21) Venind discipolii pe ţărmul celălalt, au uitat să ia pâine. (Evanghelia după sf. Matei 16, 5)
Nu înţelegeţi şi nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii? Câte coşuri aţi adunat? (Evanghelia după sf. Matei 16, 9)
Sau de cele şapte pâini pentru cei patru mii? Câte coşuri aţi adunat? (Evanghelia după sf. Matei 16, 10)