Fondare 13472 Risultati per: Îi
Cine poate deschide porţile gurii lui? În jurul dinţilor lui este teroare. (Cartea lui Iob 41, 6)
Strănuturile sale fac să lucească lumina, ochii săi sunt ca pleoapele zorilor. (Cartea lui Iob 41, 10)
Suflarea lui aprinde cărbunii şi din gura lui iese o flacără. (Cartea lui Iob 41, 13)
Priveşte toate cele semeţe, el este rege peste toţi puii animelelor feroce”. (Cartea lui Iob 41, 26)
Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut. (Cartea lui Iob 42, 5)
Domnul a întors captivitatea lui Iob când el s-a rugat pentru prietenii săi. Şi Domnul a adăugat dublu la tot ceea ce avea Iob. (Cartea lui Iob 42, 10)
Apoi au venit la el toţi fraţii, toate surorile şi toţi cunoscuţii lui de mai înainte. Au mâncat cu el pâine în casa lui; l-au plâns şi l-au mângâiat pentru tot răul pe care Domnul îl făcuse să vină asupra lui. Şi fiecare i-au dat o chesíta şi un inel de aur. (Cartea lui Iob 42, 11)
Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iob mai mult decât cele dintâi, iar el a avut paisprezece mii de oi şi şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe. (Cartea lui Iob 42, 12)
A avut şapte fii şi trei fiice. (Cartea lui Iob 42, 13)
Nu se găseau femei frumoase ca fiicele lui Iob în toată ţara. Şi tatăl lor le-a dat moştenire în mijlocul fraţilor lor. (Cartea lui Iob 42, 15)
Iob a mai trăit apoi o sută patruzeci de ani şi i-a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi: patru generaţii. (Cartea lui Iob 42, 16)
Regii pământului se răscoală şi cei care conduc se înţeleg împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului său: (Cartea Psalmilor 2, 2)