Mosaico decorativo

Fondare 13472 Risultati per: Îi

  • Şi, iată, din Nil au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase la vedere şi au început să pască printre trestii! (Cartea Genezei 41, 18)

  • Produsele vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor fi în ţara Egiptului şi ţara nu va pieri de foamete”. (Cartea Genezei 41, 36)

  • Cuvintele acestea au fost bune în ochii lui Faraón şi în ochii tuturor slujitorilor lui. (Cartea Genezei 41, 37)

  • Faraón i-a zis lui Iosíf: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscute toate acestea, nu este nimeni atât de priceput şi înţelept ca tine. (Cartea Genezei 41, 39)

  • Faraón i-a pus lui Iosíf numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat-o de soţie pe Asenát, fiica lui Potí-Féra, preotul din On. Şi Iosíf a ieşit [să viziteze] ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 45)

  • Iosíf a strâns foarte mult grâu, cât nisipul mării de mult, încât au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără număr. (Cartea Genezei 41, 49)

  • Înainte să vină anii de foamete, lui Iosíf i s-au născut doi fii pe care i-a născut Asenát, fiica lui Potí-Féra, preotul din On. (Cartea Genezei 41, 50)

  • Celui de-al doilea i-a pus numele Efraím, căci [a zis] el: „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”. (Cartea Genezei 41, 52)

  • Când a văzut Iacób că este grâu în Egipt, Iacób le-a zis fiilor săi: „Pentru ce [stați și] vă uitaţi unii la alţii?”. (Cartea Genezei 42, 1)

  • Şi au coborât fraţii lui Iosíf, zece din ei, ca să cumpere grâu din Egipt. (Cartea Genezei 42, 3)

  • Dar pe Beniamín, fratele lui Iosíf, Iacób nu l-a trimis cu fraţii lui, căci zicea: „nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire”. (Cartea Genezei 42, 4)

  • Fiii lui Israél au venit ca să cumpere grâu aşa cum veneau şi [alții], căci era foamete în ţara Canaán. (Cartea Genezei 42, 5)


"Recorramos a Jesus e não às pessoas, pois só Ele nunca nos faltará." São Padre Pio de Pietrelcina