Fondare 13472 Risultati per: Îi
Au ajuns la Balaám şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Bálac, fiul lui Ţipór: «Te rog, nu refuza să vii la mine; (Cartea Numerilor 22, 16)
Dumnezeu a venit la Balaám în timpul nopţii şi i-a zis: „Dacă vin la tine oamenii [aceia], scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune!”. (Cartea Numerilor 22, 20)
Balaám s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a mers cu căpeteniile lui Moáb. (Cartea Numerilor 22, 21)
Îngerul Domnului s-a aşezat pe cărarea dintre vii: acolo era un zid de o parte şi un zid de cealaltă parte. (Cartea Numerilor 22, 24)
Domnul i-a deschis ochii lui Balaám şi Balaám l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână: s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ. (Cartea Numerilor 22, 31)
Balaám a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că te-ai aşezat înaintea mea pe drum; şi acum, dacă este rău în ochii tăi, mă voi întoarce”. (Cartea Numerilor 22, 34)
Îngerul Domnului i-a zis lui Balaám: „Mergi cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune eu!”. Şi Balaám a mers cu căpeteniile lui Bálac. (Cartea Numerilor 22, 35)
Bálac a jertfit boi şi oi şi a trimis şi lui Balaám şi căpeteniilor care erau cu el. (Cartea Numerilor 22, 40)
Bálac a făcut după cum îi spusese Balaám. Bálac şi Balaám au adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar. (Cartea Numerilor 23, 2)
Balaám s-a întors la Bálac şi iată că el stătea lângă arderea lui de tot, el şi toate căpeteniile din Moáb. (Cartea Numerilor 23, 6)
Balaám şi-a rostit parabola sa: „Din Arám m-a adus Bálac, regele lui Moáb, de peste munţii din răsărit: «Vino şi blestemă-l pentru mine pe Iacób! Vino şi insultă-l pentru mine pe Israél!». (Cartea Numerilor 23, 7)
Balaám a venit la el; şi iată că Bálac stătea lângă arderea lui de tot şi căpeteniile Moábului erau cu el. Bálac i-a zis: „Ce ţi-a spus Domnul?”. (Cartea Numerilor 23, 17)