1. Aşadar, deoarece Cristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod de gândire: cel care a pătimit în trup a terminat definitiv cu păcatul

2. pentru a nu mai sluji poftelor omeneşti, ci voinţei lui Dumnezeu, în timpul care rămâne de trăit în trup.

3. Destul timpul care a trecut împlinind voinţa păgânilor, petrecând în desfrâuri, pofte, beţii, chefuri, benchetueli şi cultul nelegiuit al idolilor.

4. De aceea li se pare ciudat că voi nu mai alergaţi împreună cu ei spre acest dezmăţ şi vă defăimează.

5. Dar ei vor da cont celui care este gata să judece pe cei vii şi pe cei morţi.

6. Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia şi celor morţi, pentru ca, deşi condamnaţi în trup după judecata oamenilor, să trăiască în duh după [judecata] lui Dumnezeu.

7. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Aşadar, fiţi înţelepţi şi fiţi cumpătaţi ca să vă puteţi ruga!

8. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste statornică între voi, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate.

9. Practicaţi ospitalitatea unii faţă de alţii, fără plângeri!

10. Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii!

11. Dacă cineva vorbeşte, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

12. Iubiţilor, să nu vă miraţi de focul care a izbucnit între voi ca o încercare ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat,

13. dimpotrivă, întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui.

14. Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi!

15. Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş sau hoţ, sau răufăcător, sau ca intrigant,

16. în schimb, dacă [suferă] ca un creştin, să nu se ruşineze, ci să-l glorifice pe Dumnezeu pentru acest nume.

17. Este timpul să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; dar dacă începe de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu se încred în evanghelia lui Dumnezeu?

18. Şi „dacă cel drept cu greu se va mântui, nelegiuitul şi păcătosul unde vor ajunge?”.

19. Pentru aceasta, şi cei care suferă după voinţa lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele Creatorului credincios, făcând binele.





A humildade e a caridade são as “cordas mestras”. Todas as outras virtudes dependem delas. Uma é a mais baixa; a outra é a mais alta. ( P.e Pio ) São Padre Pio de Pietrelcina