1. Paul, Silván şi Timotéi, către Biserica tesalonicénilor [care este] în Dumnezeu Tatăl nostru şi în Domnul Isus Cristos:

2. har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos!

3. Suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţilor, aşa cum se cuvine, căci credinţa voastră creşte mult şi sporeşte iubirea unuia faţă de altul şi a noastră, a tuturor, unii către alţii,

4. astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi.

5. Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu, ca să deveniţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi.

6. Într-adevăr, este drept înaintea lui Dumnezeu să-i răsplătească cu necazuri pe cei care vă strâmtorează,

7. iar vouă, celor încercaţi, [să vă dea] alinare împreună cu noi când Domnul Isus se va arăta din ceruri cu îngerii puterii sale,

8. într-o flacără de foc, pedepsindu-i pe cei care nu-l recunosc pe Dumnezeu şi pe cei care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus.

9. Ei vor fi pedepsiţi cu pieire veşnică, departe de faţa Domnului şi de gloria puterii sale,

10. atunci, în ziua aceea, când el va veni ca să fie glorificat în sfinţii săi şi să fie admirat în toţi cei care cred, [între care veţi fi şi voi] pentru că aţi crezut în mărturia noastră.

11. Pentru aceasta ne şi rugăm neîncetat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea lui şi să împlinească cu putere orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare a credinţei,

12. aşa încât să fie glorificat în voi numele Domnului nostru Isus, şi voi în el, după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Cristos.





“Ele e ouvir a Sua voz por meio das Suas inspirações e iluminações interiores.” São Padre Pio de Pietrelcina