1. Domnul i-a vorbit lui Moise:

2. „Porunceşte fiilor lui Israél să-ţi aducă untdelemn de măsline curat şi limpede pentru candelabru ca să lumineze fără încetare.

3. Áaron să-l aşeze în cortul întâlnirii, în afara perdelei mărturiei; va fi mereu înaintea Domnului, de seara până dimineaţa. Este o lege veşnică, din generaţie în generaţie.

4. Să aşeze candelele în candelabrul curat înaintea Domnului întotdeauna!

5. Să iei făină aleasă şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de [efă]!

6. Să le pui pe două şiruri, câte şase pe fiecare şir, pe masa curată, înaintea Domnului!

7. Peste fiecare şir să pui tămâie curată şi să fie pâine a aducerii aminte, jertfă prin foc pentru Domnul!

8. În fiecare zi de sabát să fie puse [aceste pâini] înaintea Domnului, neîncetat, din partea fiilor lui Israél! Este o alianţă veşnică.

9. [Pâinile] să fie ale lui Áaron şi ale fiilor lui şi să le mănânce într-un loc sfânt; căci sunt pentru ei un lucru preasfânt, din jertfele prin foc pentru Domnul. Este lege veşnică”.

10. Fiul unei femei israelíte și al unui bărbat egiptéan a ieşit în mijlocul fiilor lui Israél şi s-a certat în tabără cu un bărbat israelít.

11. Fiul femeii israelíte a rostit blasfemie şi a blestemat Numele [lui Dumnezeu]. L-au adus la Moise. Mama lui se numea Şelomít, fiica lui Dibrí, din tribul lui Dan.

12. L-au aruncat în temniţă, ca să se ia o hotărâre după cuvântul Domnului.

13. Domnul i-a zis lui Moise:

14. „Scoate-l în afara taberei pe cel care a blestemat; toţi cei care l-au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui şi toată adunarea să-l bată cu pietre!

15. Spune-le fiilor lui Israél: «Oricine îl blestemă pe Dumnezeul lui îşi va purta păcatul.

16. Oricine rosteşte blasfemie împotriva Numelui Domnului să fie dat la moarte: toată adunarea să-l bată cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, când rosteşte blasfemie împotriva Numelui, să moară!

17. Oricine loveşte un alt om să fie dat la moarte!

18. Oricine loveşte un animal să plătească viaţă pentru viaţă!

19. Oricine provoacă o infirmitate aproapelui său, să i se facă aşa cum a făcut el:

20. frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; după cum a provocat infirmitate în cineva, la fel să i se facă!

21. Oricine loveşte un animal să-l plătească; dar oricine loveşte un om să fie dat la moarte!

22. Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»”.

23. Moise le-a vorbit fiilor lui Israél; l-au scos în afara taberei pe cel ce blestemase şi l-au bătut cu pietre. Fiii lui Israél au făcut aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise.





“Por que a tentação passada deixa na alma uma certa perturbação? perguntou um penitente a Padre Pio. Ele respondeu: “Você já presenciou um tremor de terra? Quando tudo estremece a sua volta, você também é sacudido; no entanto, não necessariamente fica enterrado nos destroços!” São Padre Pio de Pietrelcina