Talált 188 Eredmények: ucis

  • atacându-le puternic, le-au cucerit; au ţinut piept tuturor celor care erau pe zid şi i-au ucis pe cei care le cădeau [în mână]. [Cei ucişi] au fost nu mai puţin de douăzeci de mii. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 17)

  • I-a ucis pe aceşti trădători şi a cucerit îndată cele două turnuri. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 22)

  • I-au ucis pe Timotéi, care se ascunsese într-o cisternă, pe Hairéas, fratele lui, şi pe Apolofanes. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 37)

  • Dositéos şi Sosípatros, care erau dintre căpeteniile Macabéului, s-au dus şi i-au ucis pe cei pe care Timotéi îi lăsase în fortăreaţă, mai mult de zece mii de oameni. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 19)

  • Dar Regele regilor a stârnit mânia lui Antióh împotriva nelegiuitului, iar Lýsias a arătat că el este cauza tuturor relelor şi a poruncit să fie dus la Beréea şi să fie ucis după cum este obiceiul locului. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 4)

  • Dându-le alor săi [cuvântul] de ordine: „Biruinţa lui Dumnezeu”, a năvălit noaptea, împreună cu cei mai buni tineri aleşi, asupra cortului regesc şi a ucis cam la două mii de oameni; a străpuns elefantul cel mai mare împreună cu cel care îl conducea. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 15)

  • Atunci s-a rugat astfel: „Stăpâne, tu l-ai trimis pe îngerul tău în timpul lui Ezechía, regele Iudéii, şi el a ucis din armata lui Senaheríb cam o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 22)

  • Căci pe mulţi i-a făcut să cadă străpunşi şi cei pe care i-a ucis erau puternici. (Cartea Proverbelor 7, 26)

  • Pentru că ei voiau să-i ucidă pe pruncii sfinţilor – un singur copil a fost expus şi salvat – ca pedeapsă, ai luat o mulţime dintre copiii lor şi i-ai ucis pe toţi deodată în apa violentă. (Cartea Înţelepciunii 18, 5)

  • În tinereţea lui, oare nu l-a ucis pe gigant şi a ridicat ocara de la popor atunci când şi-a ridicat mâna cu piatră de praştie şi a doborât aroganţa lui Goliát? (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 47, 4)

  • Tu nu te vei uni cu ei la înmormântare, pentru că ţi-ai jefuit ţara şi ţi-ai ucis poporul. Nu va fi amintită descendenţa celor răi. (Cartea profetului Isaía 14, 20)

  • Atunci, întâii născuţi ai celor săraci se vor sătura, iar cei nevoiaşi se vor odihni în siguranţă. Dar voi omorî prin foame rădăcina ta şi restul tău va fi ucis. (Cartea profetului Isaía 14, 30)


“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina