Talált 320 Eredmények: puterea divină

  • Înmormântaţi fiind împreună cu el prin Botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morţi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 12)

  • pentru că însuşi Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 16)

  • Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care [mă aflu] în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 8)

  • Din acest motiv pătimesc acestea; dar nu mă ruşinez, pentru că ştiu în cine am crezut şi în cine mi-am pus încrederea şi sunt convins că el are puterea să păstreze depozitul până în ziua aceea. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 12)

  • având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Şi de aceştia fereşte-te! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 5)

  • Cum însă copiii au în comun acelaşi sânge şi aceeaşi carne, tot astfel a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, (Scrisoarea către Evrei 2, 14)

  • În zilele vieţii sale pământeşti, el a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. (Scrisoarea către Evrei 5, 7)

  • care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. (Scrisoarea către Evrei 7, 16)

  • Prin credinţă, şi Sára, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu, pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. (Scrisoarea către Evrei 11, 11)

  • au stins puterea focului, au fugit de ascuţişul sabiei, şi-au recăpătat puterile după boală, au devenit puternici în luptă, au pus pe fugă taberele străinilor. (Scrisoarea către Evrei 11, 34)

  • Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie manifestată în timpul de pe urmă. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 5)

  • Dacă cineva vorbeşte, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 4, 11)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina