Talált 288 Eredmények: găsit
În timp ce făceam aceasta, nu în mijlocul mulţimii şi nici în zarvă, m-au găsit purificat în templu (Faptele Apostolilor 24, 18)
sau să spună ei înşişi dacă au găsit vreo nelegiuire când am stat în faţa Sinédriului, (Faptele Apostolilor 24, 20)
Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat în ea. (Faptele Apostolilor 27, 6)
Măsurând adâncimea, au găsit douăzeci de stânjeni, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni. (Faptele Apostolilor 27, 28)
Nicidecum! Dumnezeu este vrednic de crezare, pe când orice om este mincinos, după cum este scris: „Ca să fii găsit drept în cuvintele tale şi să ieşi învingător atunci când eşti judecat”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 3, 4)
Aşadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 4, 1)
pe când Israél, care căuta Legea pentru justificare, nu a găsit Legea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 31)
iar Isaía îndrăzneşte să spună: „Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 20)
iar ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 4, 2)
nu am avut linişte în duhul meu pentru că nu l-am găsit pe fratele meu Tit, dar, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat spre Macedónia. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 2, 13)
Căci mă tem ca nu cumva, venind la voi, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea, iar eu să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea: nu cumva [să găsesc] certuri, gelozii, mânie, ambiţii, calomnii, insinuări, orgolii, tulburări. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 20)
Îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru, care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere, punându-mă în slujirea sa, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 1, 12)