Talált 130 Eredmények: dușmanilor

  • Davíd i-a zis lui Achíş: „Dar ce am făcut şi ce ai găsit în slujitorul tău de când am fost în faţa ta până astăzi ca să nu merg să lupt împotriva duşmanilor stăpânului meu, regele?”. (Cartea întâi a lui Samuél 29, 8)

  • Acum faceţi-l! Căci Domnul i-a zis lui Davíd: «Prin mâna lui Davíd, slujitorul meu, îl voi elibera pe poporul meu din mâna filisténilor şi din mâna tuturor duşmanilor săi»”. (Cartea a doua a lui Samuél 3, 18)

  • Ahimáaţ, fiul lui Sadóc, a zis: „Voi fugi să duc vestea bună regelui, că Domnul l-a scăpat din mâna duşmanilor săi”. (Cartea a doua a lui Samuél 18, 19)

  • Tot poporul discuta în toate triburile lui Israél, zicând: „Regele ne-a eliberat din mâna duşmanilor noştri; el ne-a scăpat din mâna filisténilor şi acum a fugit din ţară dinaintea lui Absalóm!”. (Cartea a doua a lui Samuél 19, 10)

  • Davíd a pronunţat către Domnul cuvintele acestei cântări în ziua când l-a eliberat Domnul din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. (Cartea a doua a lui Samuél 22, 1)

  • Gad s-a dus la Davíd şi i-a zis: „Să vină peste tine şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea duşmanilor tăi care te vor urmări sau să fie trei zile de ciumă în ţară? Acum cântăreşte şi vezi ce să-i răspund celui care m-a trimis!”. (Cartea a doua a lui Samuél 24, 13)

  • Dumnezeu a zis: „Fiindcă ai cerut lucrul acesta: nu ai cerut pentru tine zile multe, nu ai cerut pentru tine bogăţii, nu ai cerut viaţa duşmanilor tăi, ci ai cerut pentru tine discernământ ca să asculţi judecata, (Cartea întâi a Regilor 3, 11)

  • dacă se va întoarce la tine din toată inima lui şi din tot sufletul său în ţara duşmanilor lui care l-au dus în captivitate, dacă se va ruga ţie îndreptat spre ţara lui pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o, spre casa pe care am construit-o pentru numele tău, (Cartea întâi a Regilor 8, 48)

  • Ci să vă temeţi de Domnul Dumnezeul vostru şi el vă va elibera din mâna tuturor duşmanilor voştri!”. (Cartea a doua a Regilor 17, 39)

  • Voi părăsi restul moştenirii mele şi-i voi da în mâinile duşmanilor lor; vor ajunge prada şi jaful tuturor duşmanilor lor, (Cartea a doua a Regilor 21, 14)

  • Davíd le-a ieşit înainte şi le-a zis: ,,Dacă veniţi la mine cu pace ca să mă ajutaţi, inima mea va fi una cu voi; dar dacă veniţi să mă trădaţi duşmanilor mei, deşi nu este violenţă în mâna mea, să vadă Dumnezeul părinţilor noştri şi să pedepsească!”. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 18)

  • sau trei ani de foamete, sau trei luni în care să fii fugar din faţa celor care te asupresc şi sabia duşmanilor tăi să te ajungă, sau trei zile sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să nimicească tot teritoriul lui Israél». Acum vezi ce răspuns să-i duc celui care m-a trimis!”. (Cartea întâi a Cronicilor 21, 12)


“É loucura fixar o olhar no que rapidamente passa”. São Padre Pio de Pietrelcina