Talált 203 Eredmények: drumul

  • Erau cam patru mii. El le-a dat drumul (Evanghelia după sf. Marcu 8, 9)

  • Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. (Evanghelia după sf. Luca 9, 12)

  • Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. (Evanghelia după sf. Luca 10, 31)

  • Totuşi, chemându-i pe apostoli, după ce i-au bătut, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus şi le-au dat drumul. (Faptele Apostolilor 5, 40)

  • Un înger al Domnului i-a vorbit lui Fílip, spunând: „Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalím la Gáza, care este pustiu!”. (Faptele Apostolilor 8, 26)

  • Dar când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Fílip şi eunucul nu l-a mai văzut, dar şi-a urmat drumul bucurându-se. (Faptele Apostolilor 8, 39)

  • Atunci Ananía a plecat şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ţi recapeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt”. (Faptele Apostolilor 9, 17)

  • Astfel, din cauza zilei de azi, am putea fi învinuiţi de răscoală, căci nu avem niciun motiv cu care să ne putem dezvinovăţi de această manifestaţie”. După aceste cuvinte a dat drumul adunării. (Faptele Apostolilor 19, 40)

  • A doua zi, i-au lăsat pe călăreţi să-şi continue drumul cu el, iar ei s-au întors la fortăreaţă. (Faptele Apostolilor 23, 32)

  • Duhul Sfânt revelează astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. (Scrisoarea către Evrei 9, 8)

  • să ştie că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 20)


“Deus é servido apenas quando é servido de acordo com a Sua vontade.” São Padre Pio de Pietrelcina