Talált 39 Eredmények: dragoste celorlalți
El le-a spus: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, celorlalţi [li se vorbeşte] în parabole. Pentru ca «văzând, să nu vadă şi auzind, să nu înţeleagă». (Evanghelia după sf. Luca 8, 10)
Întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. (Evanghelia după sf. Luca 24, 9)
Atunci Tóma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 16)
Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”. (Evanghelia după sf. Ioan 13, 35)
Când au auzit, [cei care ascultau] au fost pătrunşi la inimă şi i-au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?”. (Faptele Apostolilor 2, 37)
Celorlalţi le spun eu, nu Domnul: dacă un frate are o soţie necreştină şi ea consimte să locuiască cu el, să nu o lase! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 12)
Am spus-o mai înainte, atunci când am fost la voi a doua oară, şi o spun acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi: dacă vin la voi, iarăşi nu voi cruţa, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 13, 2)
Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi îndelungă răbdare! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 12)
Să-i consideraţi peste măsură cu dragoste pentru lucrarea lor! Trăiţi în pace unii cu alţii! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 5, 13)
Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, să înveţe mai întâi să aibă dragoste faţă de casa lor şi să-i răsplătească pe părinţi, căci acest lucru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 4)
Pe cei care au păcătuit, mustră-i înaintea tuturor, ca să le fie teamă şi celorlalţi! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 20)
Deoarece, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţat sufletele în vederea unei dragoste fraterne fără ipocrizie, iubiţi-vă cu înflăcărare unii pe alţii cu inimi curate, (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 22)