Talált 1738 Eredmények: cur

  • Numele celui de-al treilea râu este Tígru; el curge la răsărit de Așúr. Al patrulea râu este Eufrát. (Cartea Genezei 2, 14)

  • Din toate animalele curate ia cu tine câte şapte de parte bărbătească şi parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia două de parte bărbătească şi parte femeiască. (Cartea Genezei 7, 2)

  • Din animalele curate şi din animalele care nu sunt curate, din păsări şi din toate târâtoarele de pe pământ, (Cartea Genezei 7, 8)

  • Apele s-au scurs şi s-au retras până în luna a zecea. În luna a zecea, în [ziua] întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. (Cartea Genezei 8, 5)

  • Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe faţa pământului. (Cartea Genezei 8, 8)

  • Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Nóe a ştiut atunci că apele s-au scurs de pe pământ. (Cartea Genezei 8, 11)

  • Nóe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus arderi de tot pe altar. (Cartea Genezei 8, 20)

  • Am pus curcubeul meu în nori; el va fi semnul alianței care este între mine şi pământ. (Cartea Genezei 9, 13)

  • Când se vor aduna nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nori; (Cartea Genezei 9, 14)

  • Curcubeul va fi în nori, şi, când îl voi vedea, îmi voi aduce aminte de alianţa veşnică dintre Dumnezeu şi tot sufletul viu care este în toată făptura de pe pământ”. (Cartea Genezei 9, 16)

  • Haideţi, să coborâm şi să le încurcăm vorbirea acolo, ca nimeni să nu înțeleagă vorbirea celuilalt!”. (Cartea Genezei 11, 7)

  • De aceea i s-a dat numele de Babél, pentru că acolo Domnul a încurcat vorbirea de pe întregul pământ şi de acolo Domnul i-a împrăştiat pe faţa întregului pământ. (Cartea Genezei 11, 9)


“O Anjo de Deus não nos abandona jamais.” São Padre Pio de Pietrelcina