Talált 3042 Eredmények: Viața După Moarte
Maestrului de cor. După „Cerboaica din zori”. Psalm. Al lui Davíd. (Cartea Psalmilor 22, 1)
mi-au numărat toate oasele. Ei mă privesc şi se uită după mine; (Cartea Psalmilor 22, 18)
Scapă de sabie viaţa mea, din gheara câinelui pe mine, care sunt singur! (Cartea Psalmilor 22, 21)
iod îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei umiliţi căile sale. (Cartea Psalmilor 25, 9)
Să nu iei sufletul meu [laolaltă] cu cei păcătoşi şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge, (Cartea Psalmilor 26, 9)
Dă-le după faptele lor şi după răutatea purtării lor; dă-le după lucrarea mâinilor lor, plăteşte-le cum se cuvine! (Cartea Psalmilor 28, 4)
Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor, tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în groapă. (Cartea Psalmilor 30, 4)
Căci mânia lui ţine o clipă, dar îndurarea lui ţine toată viaţa. Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. (Cartea Psalmilor 30, 6)
Căci se sfârşeşte în durere viaţa mea şi anii mei în suspine; sărăcia mi-a sleit puterile şi oasele mele s-au uscat. (Cartea Psalmilor 31, 11)
Nu fiţi asemenea calului şi catârului, lipsiţi de pricepere, ale căror fălci le strângi cu zăbală şi frâu, altfel nu vin după tine! (Cartea Psalmilor 32, 9)
ca să scape de la moarte sufletul lor şi să-i hrănească în timp de foamete! (Cartea Psalmilor 33, 19)
Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine! (Cartea Psalmilor 33, 22)