Talált 967 Eredmények: Urmează -l Pe Isus
Astfel a ieşit vorba printre fraţi că discipolul acela nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte?”. (Evanghelia după sf. Ioan 21, 23)
Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie unul câte unul, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise. (Evanghelia după sf. Ioan 21, 25)
În prima carte, o, Teofíl, am tratat despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus de la început (Faptele Apostolilor 1, 1)
Şi spunând acestea, sub privirile lor, [Isus] a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. (Faptele Apostolilor 1, 9)
şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer”. (Faptele Apostolilor 1, 11)
Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui. (Faptele Apostolilor 1, 14)
„Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura pe care a spus-o dinainte Duhul Sfânt prin gura lui Davíd despre Iúda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus. (Faptele Apostolilor 1, 16)
Aşadar, trebuie ca unul dintre aceşti bărbaţi care ne-au însoţit în tot timpul cât a trăit printre noi Domnul Isus, (Faptele Apostolilor 1, 21)
Bărbaţi israelíţi, ascultaţi aceste cuvinte: pe Isus Nazarinéanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, (Faptele Apostolilor 2, 22)
Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui [fapt]. (Faptele Apostolilor 2, 32)
Aşadar, să ştie cu siguranţă toată casa lui Israél că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”. (Faptele Apostolilor 2, 36)
Petru le-a zis: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt! (Faptele Apostolilor 2, 38)