Talált 2514 Eredmények: Putere în Israel

  • Acesta este acel Moise care le-a spus fiilor lui Israél: «Dumnezeu va ridica pentru voi dintre fraţii voştri un profet ca mine». (Faptele Apostolilor 7, 37)

  • Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat şi i-a lăsat să aducă cult oştirii cerului, după cum este scris în cartea profeţilor: «Mi-aţi adus oare sacrificii şi ofrande timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israél? (Faptele Apostolilor 7, 42)

  • Domnul i-a spus: „Mergi, pentru că acesta este un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea neamurilor şi înaintea regilor şi a fiilor lui Israél! (Faptele Apostolilor 9, 15)

  • El a trimis fiilor lui Israél cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. (Faptele Apostolilor 10, 36)

  • cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazarét cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. (Faptele Apostolilor 10, 38)

  • Dumnezeul acestui popor, Israél, i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul şederii lor în ţara Egiptului şi după ce i-a scos de acolo cu braţ puternic, (Faptele Apostolilor 13, 17)

  • Din descendenţa acestuia, Dumnezeu a ridicat pentru Israél, după promisiunea sa, un mântuitor: pe Isus. (Faptele Apostolilor 13, 23)

  • Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israél. (Faptele Apostolilor 13, 24)

  • Aşadar, din această cauză v-am chemat ca să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din cauza speranţei lui Israél port eu aceste lanţuri”. (Faptele Apostolilor 28, 20)

  • rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea din morţi, Isus Cristos Domnul nostru, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 4)

  • ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 9)

  • Căci păcatul nu va mai avea putere asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 14)


“Caminhe sempre e somente no bem e dê, cada dia, um passo à frente na linha vertical, de baixo para cima.” São Padre Pio de Pietrelcina