Mosaico decorativo

Talált 369 Eredmények: Numit Lumină

  • Eleazár, cel [numit] Auarán, a văzut unul dintre animale îmbrăcat cu o armură regească şi mai mare decât toate celelalte animale şi şi-a închipuit că pe el se află regele. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 43)

  • După moartea lui Iúda, au ieşit la lumină nelegiuiţii în toate teritoriile lui Israél şi s-au ridicat toţi cei care făceau nedreptate. (Cartea întâi a Macabéilor 9, 23)

  • Te stabilim astăzi mare preot al poporului tău şi vei fi numit prietenul regelui – i-a trimis purpură şi coroană de aur – îngrijeşte-te de cele ale noastre şi păstrează prietenia noastră!”. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 20)

  • Ionatán a mers cu regele până la râul numit Eléuteros, apoi s-a întors la Ierusalím. (Cartea întâi a Macabéilor 11, 7)

  • S-au adunat să reconstruiască cetatea, pentru că se prăbuşise zidul dinspre torent, cel spre răsărit, şi l-au refăcut pe cel numit Cafenáta. (Cartea întâi a Macabéilor 12, 37)

  • După ce s-a făcut aceasta, s-a ridicat o flacără, dar a fost înghiţită de lumina care strălucea în faţa ei de pe altar. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 32)

  • Cei care erau în jurul lui Nehemía au numit acel [lucru] „Neftár”, care se traduce „pur”, însă este numit de mulţi „Neftái”. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 36)

  • Însă, când Seleúcus a trecut din viaţă şi obţinând Antióh, cel numit Epifánul, domnia, Iáson, fratele lui Onías, a pus mâna prin înşelăciune pe funcţia de mare preot, (Cartea a doua a Macabéilor 4, 7)

  • Acesta a fost sfârşitul lui Antióh, cel numit Epifánul. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 9)

  • Acesta, după ce a primit domnia, l-a numit ca mare strateg pe Lýsias peste treburile din Celesíria şi Fenícia. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 11)

  • Ptoleméu, numit Macrón, cel dintâi în a respecta dreptatea faţă de iudei din cauza nedreptăţii la care fuseseră supuşi, încercase să se poarte paşnic cu ei. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 12)

  • Când a fost acuzat de către prieteni la Eupátor şi auzind de fiecare dată că este [numit] trădător, întrucât părăsise Cíprul, care-i fusese încredinţat de Filométor, şi trecuse de partea lui Antióh Epifánul, pentru că nu-şi mai putea ţine autoritatea, şi-a luat viaţa otrăvindu-se. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 13)


"Diga ao Senhor: Faça em mim segundo a Tua vontade, mas antes de mandar-me o sofrimento, dê-me forças para que eu possa sofrer com amor.". São Padre Pio de Pietrelcina