Talált 5965 Eredmények: Moarte Pentru Păcat
pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 2)
care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi. [Aceasta] este mărturia adusă la timpul stabilit (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 6)
pentru care am fost pus eu ca predicator şi apostol – spun adevărul, şi nu mint –, învăţător al păgânilor în credinţă şi adevăr. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 7)
Şi nu Adám a fost amăgit, ci femeia; lăsându-se sedusă, ea a ajuns la păcat. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 14)
pentru că cei care slujesc bine dobândesc un loc de cinste şi mult curaj în credinţa care este în Cristos Isus! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 3, 13)
pentru că orice creatură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu e de aruncat dacă este primit cu mulţumire. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 4)
căci gimnastica trupului e de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieţii de acum şi a celei care are să vină. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 8)
Noi pentru aceasta trudim şi ne luptăm, pentru că ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 10)
Nimeni să nu dispreţuiască tinereţea ta, ci să devii un model pentru toţi cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în nevinovăţie! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 12)
Meditează aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca propăşirea ta să fie cunoscută tuturor! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 4, 15)
să aibă mărturie pentru faptele ei bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă i-a ajutat pe cei în necazuri, dacă s-a ţinut de orice fel de faptă bună! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 10)
Dacă o credincioasă are văduve, să se îngrijească de ele şi să nu împovăreze Biserica, pentru ca aceasta să le poată ajuta pe cele cu adevărat văduve! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 5, 16)