Talált 313 Eredmények: Masă De Pâine
Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”. (Cartea Psalmilor 42, 4)
Oare nu ştiu toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine şi pe Domnul nu l-au invocat? (Cartea Psalmilor 53, 5)
Să fie masa, înaintea lor, capcană şi răsplata lor o cursă! (Cartea Psalmilor 69, 23)
Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?”. (Cartea Psalmilor 78, 19)
Iată, a lovit stânca şi au ţâşnit ape şi s-au revărsat şuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”. (Cartea Psalmilor 78, 20)
a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri. (Cartea Psalmilor 78, 24)
Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine şi cu lacrimi mi-am amestecat băutura, (Cartea Psalmilor 102, 10)
Au cerut şi a făcut să vină prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din ceruri. (Cartea Psalmilor 105, 40)
Voi binecuvânta [din plin] roadele lui şi voi sătura pe sărmanii lui cu pâine. (Cartea Psalmilor 132, 15)
El face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi. Domnul îi eliberează pe cei închişi. (Cartea Psalmilor 146, 7)
masa punerii înainte, amforele, lighenele, cupele de aur, catapeteasma, coroanele şi podoaba care era pe faţada templului: pe toate le-a luat. (Cartea întâi a Macabéilor 1, 22)
Au făcut obiecte sacre noi şi au dus candelabrul şi altarul pentru tămâie şi masa în templu. (Cartea întâi a Macabéilor 4, 49)