Mosaico decorativo

Talált 2619 Eredmények: Gânduri Ale Lui Dumnezeu

  • Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 29)

  • Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 33)

  • Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 45)

  • Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 46)

  • iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 69)

  • Dacă vrea cineva să facă voinţa lui, va cunoaşte dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc mai degrabă de la mine. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 17)

  • Acum, însă, voi căutaţi să mă ucideţi pe mine, om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu; Abrahám n-a făcut aceasta. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 40)

  • Voi faceţi faptele tatălui vostru”. Ei i-au zis: „Noi nu suntem născuţi din desfrânare; avem un singur tată: pe Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 41)

  • Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-aţi iubi, pentru că eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu. Eu nu am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 42)

  • Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; pentru aceasta voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 47)

  • Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 3)

  • Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii, însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?”. Şi era dezbinare între ei. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 16)


"Que Maria seja toda a razão da sua existência e o guie ao porto seguro da eterna salvação." São Padre Pio de Pietrelcina