Mosaico decorativo

Talált 3298 Eredmények: Cuvântul Domnului

  • Moise i-a trimis din pustiul Parán, după cuvântul Domnului; toţi oamenii [aceştia] erau căpetenii ale fiilor lui Israél. (Cartea Numerilor 13, 3)

  • Numai să nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi să nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci ei sunt prada noastră. Sprijinul lor s-a îndepărtat de la ei: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”. (Cartea Numerilor 14, 9)

  • Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre când gloria Domnului s-a arătat tuturor fiilor lui Israél peste cortul întâlnirii. (Cartea Numerilor 14, 10)

  • Moise i-a zis Domnului: „Egipténii vor auzi că tu l-ai scos pe poporul acesta din mijlocul lor, (Cartea Numerilor 14, 13)

  • Acum, să se arate puterea Domnului meu, după cum ai zis: (Cartea Numerilor 14, 17)

  • De aceea, viu sunt eu, gloria Domnului va umple tot pământul; (Cartea Numerilor 14, 21)

  • bărbaţii care răspândiseră zvonuri rele despre ţară au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de flagel. (Cartea Numerilor 14, 37)

  • Moise a zis: ,,Pentru ce voi încălcaţi acum cuvântul Domnului? Lucrul acesta nu vă va reuşi. (Cartea Numerilor 14, 41)

  • Ei s-au încăpăţânat să urce pe vârful muntelui, dar arca alianţei Domnului şi Moise nu s-au mişcat din mijlocul taberei. (Cartea Numerilor 14, 44)

  • şi veţi aduce Domnului o jertfă prin foc sau o ardere de tot sau o jertfă adusă pentru împlinirea unui vot sau a unui dar de bunăvoie sau la sărbătorile voastre hotărâte, ca să fie mireasmă plăcută Domnului din cirezile sau turmele voastre, (Cartea Numerilor 15, 3)

  • cel ce aduce Domnului darul lui să aducă ofrandă o zecime [dintr-o éfă] de făină aleasă, frământată cu un sfert de hin de untdelemn; (Cartea Numerilor 15, 4)

  • iar vin, ca jertfă de băutură, să aduci o treime dintr-un hin, mireasmă plăcută Domnului. (Cartea Numerilor 15, 7)


"O homem sem Deus é um ser mutilado". São Padre Pio de Pietrelcina