Talált 855 Eredmények: Camere De Luat Vederi
Căci au luat [soţii] dintre fiicele lor pentru ei şi pentru fiii lor şi au amestecat descendenţa sfântă cu popoarele ţărilor; căpeteniile şi guvernatorii au fost cei dintâi în această infidelitate”. (Cartea lui Ésdra 9, 2)
Atunci, Şecanía, fiul lui Iehiél, dintre fiii lui Elám, i-a vorbit lui Ésdra, zicând: „Noi am fost infideli faţă de Dumnezeul nostru şi am luat soţii străine de la popoarele ţării; dar acum există o speranţă pentru Israél în această privinţă. (Cartea lui Ésdra 10, 2)
În luna Nisán, în al douăzecilea an al regelui Artaxérxes, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat regelui. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. (Cartea lui Nehemía 2, 1)
Dar primii guvernatori care fuseseră înaintea mea au îngreunat poporul şi au luat de la el pâine şi vin în afară de cei patruzeci de [sícli de] argint; ba chiar şi slujitorii lor stăpâneau peste popor. Dar eu nu am făcut aşa pentru că mă tem de Dumnezeu. (Cartea lui Nehemía 5, 15)
Şi dintre preoţi: fiii lui Hobáia, fiii lui Hacóţ, fiii lui Barzilái, care şi-a luat soţie dintre fiicele lui Barzilái din Galaád şi a fost numit după numele lor. (Cartea lui Nehemía 7, 63)
Le-ai dat împărăţii şi popoare şi le-ai împărţit în regiuni şi au luat în stăpânire ţara lui Sihón, regele din Heşbón, şi ţara lui Og, regele din Basán. (Cartea lui Nehemía 9, 22)
Şi fiii lor au venit şi au luat ţara în stăpânire; i-ai umilit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaneéni, şi i-ai dat în mâinile lor, regii lor şi popoarele ţării, ca să facă din ei după voinţa lor. (Cartea lui Nehemía 9, 24)
Au capturat cetăţi fortificate şi pământuri grase, au luat în stăpânire case pline cu toate bunătăţile, fântâni săpate, vii, măslini şi pomi [buni] de mâncat. Au mâncat, s-au săturat şi s-au îngrăşat, s-au desfătat de marea ta bunătate. (Cartea lui Nehemía 9, 25)
În zilele lui Salmanasár, regele asiriénilor, a fost luat captiv din Tísbe, care este la dreapta de Cádeş al lui Neftáli, în Galiléea de Sus, mai sus de Aşér, pe drumul spre apusul soarelui, la stânga de Fagór. (Cartea lui Tobía 1, 2)
Când am devenit bărbat, mi-am luat soţie din descendenţa neamului nostru şi mi s-a născut din ea un fiu, căruia i-am dat numele Tobía. (Cartea lui Tobía 1, 9)
Am sărit, uitând de prânz, înainte de a fi gustat ceva din el. L-am ridicat din piaţă şi l-am pus într-una dintre camere până la apusul soarelui, urmând să-l îngrop. (Cartea lui Tobía 2, 4)
În acel timp, Ána, soţia mea, şi-a luat de lucru treburi de femeie. (Cartea lui Tobía 2, 11)