Talált 1935 Eredmények: Apă
Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 38)
Cine eşti tu ca să-l judeci pe servitorul altuia? De stă în picioare sau de cade, [îl priveşte] pe stăpânul său. Dar va sta în picioare, pentru că stăpânul îl poate face să stea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 14, 4)
Nu [mă refer] la toţi cei desfrânaţi din lumea aceasta, sau la cei lacomi, sau hrăpăreţi sau idolatri, căci atunci aţi fi datori să ieşiţi din lume. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 10)
Acum însă v-am scris să nu vă amestecaţi cu cel care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau hrăpăreţ: cu unul ca acesta nici măcar să nu staţi la masă! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 11)
nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 10)
Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar nu mă voi lăsa stăpânit de nimic. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 6, 12)
Soția nu este stăpână pe propriul trup, ci soțul; la fel, nici soțul nu este stăpân pe propriul trup, ci soția. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 4)
Să nu vă lipsiţi unul de celălalt decât cu consimţământ, pentru un anumit timp, ca să vă dedicaţi rugăciunii şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana din cauza nestăpânirii voastre. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 5)
Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 7, 9)
Căci, chiar dacă sunt numiţi zei fie în cer, fie pe pământ, aşa încât sunt mulţi zei şi mulţi stăpâni, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 8, 5)
Aceasta este apărarea mea în faţa celor care mă judecă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 3)
Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 13)