Talált 4699 Eredmények: Ana
Când acesta i-a permis, Paul, stând în picioare pe trepte, a făcut cu mâna semn poporului. S-a făcut o mare linişte. Atunci el le-a vorbit în limba ebraică, zicând: (Faptele Apostolilor 21, 40)
Am persecutat calea aceasta până la moarte, legând şi aruncând în închisoare bărbaţi şi femei, (Faptele Apostolilor 22, 4)
Dar, pentru că nu puteam vedea din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au dus de mână şi am ajuns la Damásc. (Faptele Apostolilor 22, 11)
Un oarecare Ananía, bărbat evlavios, [credincios] Legii, stimat de toţi iudeii care locuiesc acolo, (Faptele Apostolilor 22, 12)
Până la cuvântul acesta l-au ascultat. Dar unii dintre ei au început să strige: „Să piară de pe pământ unul ca acesta, căci nu este vrednic să trăiască!”. (Faptele Apostolilor 22, 22)
Atunci Paul, îndreptându-şi privirea spre Sinédriu, a zis: „Fraţilor, eu m-am purtat cu conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta”. (Faptele Apostolilor 23, 1)
Dar marele preot Ananía le-a poruncit celor care stăteau lângă el să-l bată peste gură. (Faptele Apostolilor 23, 2)
Când s-a făcut ziuă, iudeii au organizat un complot şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea până nu-l vor fi ucis pe Paul. (Faptele Apostolilor 23, 12)
Ei au mers la arhierei şi la bătrâni şi au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până nu-l vom ucide pe Paul. (Faptele Apostolilor 23, 14)
Paul l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Du-l pe acest tânăr la tribun pentru că are să-i spună ceva!”. (Faptele Apostolilor 23, 17)
Tribunul l-a luat de mână şi retrăgându-se deoparte, l-a întrebat: „Ce ai să-mi dai de ştire?”. (Faptele Apostolilor 23, 19)
Dar tu să nu-i crezi, căci mai bine de patruzeci de-ai lor s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea până nu-l vor ucide. (Faptele Apostolilor 23, 21)