Talált 1448 Eredmények: Adam Până La Noah
Astfel am luat în acel timp ţara de dincoace de Iordán de la cei doi regi ai amoréilor, de la râul Arnón până la muntele Hermón (Cartea Deuteronómului 3, 8)
toate cetăţile din podiş, tot Galaádul şi tot Basánul până la Salcá şi Edréi, cetăţi ale regatului lui Og din Basán. (Cartea Deuteronómului 3, 10)
Iaír, fiul lui Manáse, a luat tot ţinutul Argób până la hotarul cu Gheşúr şi cu Maáca şi a pus numele lui Basánului, adică «Satele lui Iaír», până în ziua de azi. (Cartea Deuteronómului 3, 14)
Lui Rubén şi lui Gad le-am dat, din Galaád până la râul Arnón, mijlocul văii şi hotarul [ei] până la râul Iabóc, care este hotarul fiilor lui Amón. (Cartea Deuteronómului 3, 16)
până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordán. Atunci să vă întoarceţi fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o». (Cartea Deuteronómului 3, 20)
Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele ardea într-un foc până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură. (Cartea Deuteronómului 4, 11)
Întreabă timpurile de la început care au fost înaintea ta, din ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om pe pământ, de la o margine până la alta a cerului: a fost ceva ca lucrul acesta mare sau s-a mai auzit ceva asemănător: (Cartea Deuteronómului 4, 32)
de la Aroér, care este pe malurile râului Arnón, până la muntele Sión, adică Hermón. (Cartea Deuteronómului 4, 48)
Toată [regiunea] Arabáh de dincoace de Iordán, spre răsărit, până la marea Arabáh, de sub poalele [muntelui] Pisgá. (Cartea Deuteronómului 4, 49)
Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc (Cartea Deuteronómului 5, 9)
şi mă îndur până la a mia generaţie pentru cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele. (Cartea Deuteronómului 5, 10)
Să ştii că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care îşi ţine alianţa şi îndurarea faţă de cei care îl iubesc şi păzesc poruncile lui până la a mia generaţie. (Cartea Deuteronómului 7, 9)