Talált 1204 Eredmények: Țara Promisă
Ei vor şti că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. (Cartea Exodului 29, 46)
Poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a adunat în jurul lui Áaron şi i-a zis: ,,Scoală-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat”. (Cartea Exodului 32, 1)
El i-a luat din mâinile lor, i-a turnat într-un tipar şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului”. (Cartea Exodului 32, 4)
Domnul i-a zis lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a pervertit! (Cartea Exodului 32, 7)
S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului»”. (Cartea Exodului 32, 8)
Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: ,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţ puternic? (Cartea Exodului 32, 11)
Adu-ţi aminte de Abrahám, de Isáac şi de Israél, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna»!”. (Cartea Exodului 32, 13)
Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat!». (Cartea Exodului 32, 23)
Domnul i-a zis lui Moise: ,,Du-te şi pleacă de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób, zicând: «O voi da seminţiei tale». (Cartea Exodului 33, 1)
[Mergi] în ţara unde curge lapte şi miere! Căci eu nu voi merge în mijlocul tău ca să nu te nimicesc pe drum, pentru că eşti un popor încăpăţânat”. (Cartea Exodului 33, 3)
Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău. (Cartea Exodului 34, 24)
Căci eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru; şi voi să fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt! (Cartea Leviticului 11, 45)