Talált 258 Eredmények: Şia
‹Pentru că inima ta s-a înduioşat, pentru că te-ai umilit înaintea Domnului când ai ascultat cuvintele mele împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor săi, te-ai umilit înaintea mea, ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea mea şi eu te-am auzit – oracolul Domnului –, (Cartea a doua a Cronicilor 34, 27)
Iosía a îndepărtat toate lucrurile abominábile din toate ţinuturile care aparţineau fiilor lui Israél şi a făcut ca toţi cei care se aflau în Israél să-l slujească pe Domnul Dumnezeul lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut de la a-l urma pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 33)
Iosía a celebrat Paştele [în cinstea] Domnului la Ierusalím şi au înjunghiat Paştele în a paisprezecea zi a lunii întâi. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 1)
Iosía a dat pentru fiii poporului din turmă miei şi iezi – treizeci de mii –, toţi pentru jertfa de Paşti, tuturor celor care erau de faţă şi trei mii de boi: aceştia erau din bunurile regelui. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 7)
Au pregătit toată slujirea Domnului în ziua aceea, ca să celebreze Paştele şi să aducă arderi de tot pe altarul Domnului după porunca regelui Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 16)
Nu se mai celebrase un astfel de Paşte în Israél din zilele lui Samuél, profetul. Niciun rege al lui Israél nu mai celebrase Paştele cum l-au celebrat Iosía, preoţii, levíţii, întregul Iúda şi Israélul care era de faţă şi locuitorii Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 18)
În anul al optsprezecelea al domniei lui Iosía au celebrat acest Paşte. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 19)
După toate aceste lucruri pe care le-a pregătit Iosía în casa Domnului, Néco, regele Egiptului, a mers la luptă împotriva [cetăţii] Carchémiş, pe Eufrát, iar Iosía i-a ieşit în întâmpinare. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 20)
[Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine şi tine, rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească! (Cartea a doua a Cronicilor 35, 21)
Dar Iosía nu s-a întors dinaintea lui, ci a căutat să lupte împotriva lui, fără să asculte de cuvintele lui Néco, care erau de la Dumnezeu, şi a venit să lupte în Valea Meghído. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 22)
Arcaşii au tras asupra regelui Iosía, iar regele le-a zis slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt grav rănit!”. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 23)
Slujitorii l-au luat dintr-un car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalím. [Acolo] a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Întregul Iúda şi Ierusalímul l-au plâns pe Iosía. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 24)