Talált 26382 Eredmények: Şi
Le curg ochii după desfrânate şi nu se satură de păcat; seduc sufletele şovăitoare; inima lor este deprinsă la lăcomie. Copii blestemaţi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 14)
Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit urmând calea lui Balaám al lui Bosór, care s-a lăsat ademenit de plata unei nelegiuiri, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 15)
pentru că debitând vorbe umflate şi goale, ei ademenesc, prin poftele desfrânate ale trupului, pe cei care abia fugiseră de cei ce trăiesc în rătăcire, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 18)
Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoaşterea Domnului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănţuiţi şi învinşi de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 20)
Aduceţi-vă aminte de cuvintele prezise de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului dată prin apostolii voştri! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 2)
şi vor spune: „Unde este promisiunea venirii lui? Iată, părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei!”. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 4)
Aceştia vor să ignore că de la început au fost cerurile şi un pământ care din apă şi prin apă s-a format la cuvântul lui Dumnezeu (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 5)
şi, prin acestea, lumea de atunci a pierit înecată în apă. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 6)
Dar prin acelaşi cuvânt cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc, ţinute pentru ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor nelegiuiţi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 7)
Dar aceasta să n-o ingoraţi, iubiţilor: o zi la Domnul este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 8)
Domnul nu întârzie [împlinirea] promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 9)
Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 10)