Talált 26382 Eredmények: Şi
Ridicaţi-vă şi urcaţi împotriva unui neam liniştit care locuieşte în siguranţă – oracolul Domnului –, care nu are porţi, nici zăvoare şi locuieşte singur! (Cartea profetului Ieremía 49, 31)
Cămilele lor vor fi pradă şi mulţimea turmelor lor, jaf. Îi voi împrăştia în toate vânturile pe cei cu părul tăiat şi voi face să vină din toate părţile catastrofa lor – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 49, 32)
Voi face să vină asupra Elámului cele patru vânturi din cele patru margini ale cerului: îi voi împrăştia în toate aceste vânturi şi nu va fi niciun neam unde să nu ajungă cei alungaţi din Elám. (Cartea profetului Ieremía 49, 36)
Voi face Elámul să tremure înaintea duşmanilor săi şi înaintea celor care îi caută viaţa. Voi face să vină răul asupra lor, mânia mea aprinsă – oracolul Domnului – şi voi trimite sabia în urma lor până când îi voi termina. (Cartea profetului Ieremía 49, 37)
Voi pune tronul meu în Elám şi voi face să piară de acolo rege şi căpetenii – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 49, 38)
„Faceţi cunoscut între neamuri, faceţi să se audă, ridicaţi un steag, faceţi să se audă şi nu ascundeţi! Spuneţi: «Babilónul a fost capturat, a fost făcut de ruşine Bel, a fost zdrobit Merodác, au fost făcute de ruşine imaginile lor, au fost zdrobiţi idolii lor». (Cartea profetului Ieremía 50, 2)
Căci va veni împotriva lui un neam de la nord şi va preface ţara lui într-un pustiu şi nu va mai fi cine să locuiască în ea: de la om şi până la animal vor fugi, se vor duce. (Cartea profetului Ieremía 50, 3)
În zilele acelea şi în acel timp – oracolul Domnului – vor veni fiii lui Israél, ei şi fiii lui Iúda împreună, vor merge plângând şi-l vor căuta pe Domnul Dumnezeu. (Cartea profetului Ieremía 50, 4)
Vor întreba de Sión cu feţele într-acolo: «Veniţi să ne lipim de Domnul cu o alianţă veşnică ce nu se va uita!». (Cartea profetului Ieremía 50, 5)
Ca o turmă pierdută este poporul meu; păstorii ei o făceau să rătăcească pe munţii răzvrătirii, mergeau de pe munte spre colină şi au uitat de locul lor de odihnă. (Cartea profetului Ieremía 50, 6)
Toţi cei care îi găseau îi devorau, iar adversarii lor ziceau: «Nu suntem vinovaţi, pentru că ei au păcătuit împotriva Domnului. Domnul este locuinţa dreptăţii şi speranţa părinţilor lor». (Cartea profetului Ieremía 50, 7)
Fugiţi din Babilón, ieşiţi din ţara caldéilor şi fiţi ca ţapii înaintea turmelor! (Cartea profetului Ieremía 50, 8)