Talált 132 Eredmények: Îndată
Aceasta s-a petrecut de trei ori şi îndată totul a fost ridicat la cer. (Faptele Apostolilor 10, 16)
Am trimis, deci, îndată după tine şi tu ai făcut bine că ai venit. Acum, toţi suntem înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm toate câte ţi-au fost poruncite de Domnul”. (Faptele Apostolilor 10, 33)
După ce am avut viziunea, am căutat să plecăm îndată în Macedónia, convini că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm evanghelia. (Faptele Apostolilor 16, 10)
Luându-i chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi îndată a fost botezat el şi toţi ai lui. (Faptele Apostolilor 16, 33)
Atunci fraţii i-au trimis îndată, în timpul nopţii, pe Paul şi pe Síla la Beréea. Când au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. (Faptele Apostolilor 17, 10)
Atunci fraţii l-au trimis îndată pe Paul până la mare, iar Síla şi Timotéi au rămas acolo. (Faptele Apostolilor 17, 14)
Şi, îndată, cei care trebuiau să-l interogheze s-au îndepărtat, iar tribunul s-a speriat aflând că este roman, iar el îl legase. (Faptele Apostolilor 22, 29)
Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi farisei, iar adunarea s-a dezbinat – (Faptele Apostolilor 23, 7)
Aşadar, sper să-l trimit pe el îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în privinţa mea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 23)
Eu însă am încredere în Domnul că voi veni şi eu îndată. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 24)
s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 24)
dar nu ştiţi ce va fi mâine! Căci ce este viaţa voastră? – Voi sunteţi ca un abur care apare pentru puţin şi apoi dispare îndată. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 14)