Talált 13472 Eredmények: Îi
pentru ca, dacă s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut sau s-ar fi vestit vreo nenorocire, cei din ţară, ştiind cui îi sunt încredinţate treburile, să nu se tulbure (Cartea a doua a Macabéilor 9, 24)
văzând că cei puternici din apropiere şi vecini cu regatul nostru pândesc momentul şi aşteaptă să vadă ce va urma, l-am lăsat în locul meu ca rege pe Antióh, fiul [meu] pe care de multe ori, având de pornit în grabă spre satrapiile de sus, vi l-am încredinţat şi recomandat celor mai mulţi dintre voi. Iar lui i-am scris cele de mai jos. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 25)
Însă [acest] ucigaş şi blasfemiator, suferind chinuri foarte mari aşa cum i-a chinuit el pe alţii, a murit între străini în munţi într-un mod jalnic. (Cartea a doua a Macabéilor 9, 28)
Au purificat templul, au făcut un alt altar şi, scăpărând cremene, au luat foc de la ele, au adus jertfe după un răstimp de doi ani. [Au ars] tămâie, [au aprins] candele şi au aşezat pâinile punerii înainte. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 3)
Ptoleméu, numit Macrón, cel dintâi în a respecta dreptatea faţă de iudei din cauza nedreptăţii la care fuseseră supuşi, încercase să se poarte paşnic cu ei. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 12)
În acelaşi timp, şi iduméii, care stăpâneau fortăreţe bine situate, îi hărţuiau pe iudei şi, primindu-i pe fugarii din Ierusalím, încercau să întreţină războiul. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 15)
atacându-le puternic, le-au cucerit; au ţinut piept tuturor celor care erau pe zid şi i-au ucis pe cei care le cădeau [în mână]. [Cei ucişi] au fost nu mai puţin de douăzeci de mii. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 17)
Nu mai puţin de [alţi] nouă mii au fugit în două turnuri întărite, având toate cele necesare pentru asediu. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 18)
Dar cei care erau cu Símon, atraşi de argint, au fost înduplecaţi cu bani – şaptezeci de mii de drahme – de unii dintre cei care erau în turnuri şi le-au permis unora să fugă. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 20)
Când Macabéului i s-au adus la cunoştinţă cele întâmplate, a adunat căpeteniile poporului, acuzându-le că şi-au vândut fraţii pentru argint dându-le drumul duşmanilor împotriva lor. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 21)
Pentru că toate îi reuşeau [în ceea ce priveşte] armele, a nimicit în cele două [turnuri] mai mult de douăzeci de mii. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 23)
Chiar la răsăritul soarelui, cele două armate s-au ciocnit: unii având garanţie a succesului şi a victoriei, pe lângă curaj, încrederea în Domnul, în timp ce pe ceilalţi îi determina doar furia. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 28)